Astăzi, 22 decembrie, a fost marcată Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Cu această ocazie, au avut loc ceremonii publice militare și religioase la monumentele eroilor revoluționari.
”În numele colegilor din PSD, vreau să exprim, astăzi, un mesaj public de profund respect pentru cei care, în decembrie 1989, peste tot în România, începând cu Timișoara, București și aici, la Târgoviște, în Dâmbovița au ieșit în stradă pentru libertate, cu credință într-un viitor mai bun, democratic, prosper al României. Un mesaj de respect pentru memoria celor care s-au sacrificat la acel moment, foarte mulți tineri, pentru a ne da nouă, tuturor celor care am venit după aceea într-o altă existență socială, democratică, o nouă șansă”, a transmis prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, de la Târgoviște.