Mai multe exemplare de urs au fost surprinse de camerele pentru monitorizarea faunei, în timp ce se scărpinau de scoarța unui arbore, în Parcul Natural Bucegi.
”Acest obicei al urșilor are un dublu rol: scapă de paraziți și în același timp, își marchează teritoriul, ceilalți urși simțind imediat mirosul lăsat pe arbori. Urșii au simțul olfactiv foarte dezvoltat, cu mii de receptori ai mirosului în zona foselor nazale și un centru al mirosului din creier de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului”, spun cei de la Administrația Parcului Natural Bucegi.