Astăzi, 1 martie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au document activitatea infracțională a unei persoane minore (17 ani), cercetate pentru săvârșirea infracțiuni de trafic de droguri de risc, informează IPJ Dâmbovița.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în luna februarie 2024, persoana cercetată ar fi comercializat și ar fi oferit cu titlu gratuit diferite cantități de canabis, inclusiv unor minori (elevi), atât în proximitatea unității de învățământ unde sunt înmatriculați aceștia, cât și în locuința sa.
În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate resturi de țigarete confecționate artizanal, un grinder cu urme de materie vegetală, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, 1 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea persoanei cercetate, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dâmbovița, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.