Jandarmii dâmbovițeni au depistat astăzi, 24 aprilie a.c., în apropierea unui centru comercial din Târgoviște, doi bărbați care pretindeau că sunt surdomuți și solicitau bani trecătorilor, sub pretextul că lucrează la o fundație de caritate.
Un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, aflat în misiune în zona centrală a municipiului Târgoviște, a observat în parcarea unui supermarket două persoane care solicitau diverse sume de bani de la trecători, prin inducerea acestora în eroare, simulând faptul că sunt surdomute. În același timp, acestea prezentau un formular cu inscripția unei asociații regionale pentru persoane cu handicap de auz și vorbire.
Jandarmii i-au legitimat și le-au solicitat detalii despre activitatea desfăşurată. Inițial, cei doi bărbați, în vârstă de 16, respectiv 29 de ani, din localitatea Bărbulești, județul Ialomița, au continuat să simuleze că prezintă dizabilități, însă, la un moment dat au început să vorbească. Aceștia au menționat că lucrează la o fundaţie de binefacere şi colectează fonduri pentru ajutorarea persoanelor cu handicap și a copiilor săraci.
În urma celor declarate de cei în cauză, jandarmii dâmbovițeni au efectuat verificări și a reieșit faptul că denumirea asociației nu există.
Persoanelor în cauză li s-au întocmit actele de sesizare și au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul