Astăzi, 28 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Bălteni, s-ar fi produs un scandal între mai multe persoane, informează IPJ Dâmbovița, într-un comunicat de presă.

”Polițiștii, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Dâmbovița s-au deplasat imediat la fața locului, pe strada Cazanului, în localitatea Bălteni, pentru aplanarea unui conflict produs între mai multe persoane, în cadrul căruia au fost folosite și obiecte contondente.

În urma intervenției, au fost executate mai multe focuri de avertisment în plan vertical, fără a fi rănită nicio persoană. De asemenea, în urma conflictului, șase persoane cu vârste cuprinse între 40 și 54 de ani au fost rănite, iar o altă persoană a fost evaluată medical la fața locului. Conflictul a fost aplanat, iar polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului”, se arată în document.

Potrivit unor surse, în scandal sunt implicate zeci de persoane membre ale unor grupări rivale care s-au atacat cu pietre, bâte și topoare.

5 victime ale unor agresiuni au fost aduse la Camera de Gardă a Spitalului Județean  de Urgență Târgoviște. Sunt în curs de investigare, majoritatea sunt traumatisme faciale și fracturi. Investigațiile încă se desfășoară. Un singur pacient va rămâne, probabil, internat în Spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJUT, Diana Bonto pentru db24news.ro.