Câte două focuri de armă au fost trase asupra fiecăreia dintre victime. Este una dintre concluziile autopsiei, care confirmă o ipoteză a polițiștilor: dubla crimă de lângă Târgoviște a fost comisă cu o armă de vânătoare.

În urma autopsiei a rezultat că moartea celor doi a fost violentă, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște, Elena Firoiu. De asemenea, s-a stabilit că nu este vorba de o execuţie în stil mafiot, ci de un conflict spontan.

„La primul decedat s-au găsit două orificii de intrare la nivelul masivului cranio-facial și la nivelul abdomenului anterior, iar la examenul intern s-au evidențiat multiple fracturi ale boltei și bazei craniului, fracturi costale, contuzie la nivelul plămânului, precum și multiple plăgi ale organelor abdominale, acompaniate de hemoperitoneu. S-a concluzionat că moartea a fost violentă, asupra victimei trăgându-se două focuri de armă cu alice. În cazul celui de-al doilea decedat, la examenul extern s-au evidențiat două orificii de intrare cu lipsă de substanță tegumentară, leziuni la nivel abdominal în regiunea lombară. La examenul intern s-au constatat multiple plăgi ale organelor abdominale acompaniate de hemoperitoneu. S-a concluzionat, de asemenea, că moartea fost violentă și că asupra victimei s-au tras două focuri de armă cu alice. Acestea sunt concluziile autopsiei”, a precizat Elena Firoiu.