În această seară, 2 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Speriețeni, informează IPJ Dâmbovița.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 19 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 721 A, în afara localității Speriețeni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile. În urma evenimentului, patru tineri cu vârste cuprinse între 18 și 22 au fost răniți, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Tot în cursul acestei seri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost informați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1 A. Din primele verificări efectuate de polițiști s-a constatat că o femeie, de 44 de ani, din București, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 1 A, pe raza comunei Cornești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 24 de ani, din localitate. În urma impactului, șoferița de 44 de ani și trei minore, pasagere ale autoturismelor, au fost rănite, fiind transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii celor două accidente rutiere.