Informarea opiniei publice privind prezenţa populaţiei la vot se va face în timp real, astăzi, prin afişarea pe pagina de internet a Autorităţii Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro/ -, pentru fiecare secţie de votare, a numărului de alegători care figurează în SIMPV că s-au prezentat la vot, pe fiecare scrutin în parte.
Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central, în ziua votării, în fiecare oră, pe pagina de internet a AEP vor fi afişate următoarele informaţii sintetice, pe fiecare tip de scrutin:
* comuna/oraşul/municipiul/sectorul şi judeţul/municipiul Bucureşti;
* numărul alegătorilor care s-au prezentat la vot, defalcat pe tip de scrutin, vârste, gen, rural şi urban;
* numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale permanente;
* numărul alegătorilor care au votat pe liste electorale suplimentare;
* numărul alegătorilor care au votat pe copiile de pe listele electorale complementare şi speciale;
* numărul alegătorilor care au votat cu urna specială
Colectarea datelor privind prezenţa populaţiei la vot se va face în timp real, prin intermediul Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).