Suntem din ce în ce mai obișnuiți cu schimbările. Nu ne mai sperie și aproape am devenit dependenți de ele. Epoca vitezei este și o epocă a variabilelor.
În acest sens, și programul ediției a XII-a a Festivalului Babel suferă două modificări: compania irakiană din Babilon nu a mai reușit să ajungă în România, prin urmare se anulează spectacolul lor „Noapte ploioasă”, din această seară de 13 iunie, programat la ora 22:00. Oricum, după cum anunță prognoza, s-ar putea ca noaptea aceasta în Târgoviște să fie într-adevăr una ploioasă.
A doua modificare este înlocuirea spectacolul „Ursul”, prezentat de compania algeriană, cu spectacolul „Avarul” al Teatrului Dramatic „I.D. Sîrbu” Petroșani, ce se va juca sâmbătă, 15 iunie, de la ora 19:30, la Casa Sindicatelor.
Din programul zilei de astăzi, 13 iunie, nu trebuie ratată conferința de la ora 12:30 susținută de renumitul coregraf Jean-Guy Lecat, care a imaginat și construit spații de joc pe marile scene ale lumii, alături de importanți regizori. El va vorbi despre legea copyright-ului în artele performative, un aspect greu de gestionat într-o lume în care totul se poate cosmetiza.
O coproducție eveniment a Teatrului Tony Bulandra și a Asociației Teatrelor din Daejeon este „Micul Prinț”, care în varianta coreeană ar trebui să fie, de fapt, intitulat „mica prințesă”, personajul fiind jucat de fetița Jay Yu. În ambele variante actorii-copii se află pe scenă alături de părintele lor. Codrin Cheloiu alături de Liviu Cheloiu, Jay Yu alături de mama sa, Meaghan Choi.
De la ora 19:00, la Sala Mare a teatrului, se joacă spectacolul „Hamlet”, un spectacol non-verbal al companiei imPerfect Dancers, care uimește prin mobilitate și sensibilitate.
Cu mari eforturi din partea ambelor părți, veți regăsi în program, de la ora 20:00, la Casa Sindicatelor, Teatrul Academic Dramatic Regional Donețk din Mariupol care va prezenta o poveste reală a unei familii de actori ce se afla în clădirea teatrului în momentul în care aceasta a fost bombardată, în data de 16 martie 2022.
Astăzi ne imaginăm multe lumi posibile alături de micii noștri prinți și suferim când acestea sunt distruse… împreună vom găsi o cale să le reclădim, poate mai frumoase și mai trainice!
Menționăm că festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște, de Ministerul Culturii și are ca partener media Radio România. Sponsorul principal este UniCredit Bank, parteneri oficiali de mobilitate Flamicom și Mavexim. În plus, avem susținerea sponsorilor Rondocarton (Simbolul calității), Cicom (Fabrica de înghețată), C.A.R. Învățământ Târgoviște, Rotary Club Târgoviște, Biotel (Echipamente electrice), Bergenbier și a partenerilor ANSR (Asociația Națională a Surzilor din România), SonoArt, Dâmbovița Mall, Holo (The future is hologramic). Tuturor le suntem extrem de recunoscători!