În weekendul 15 – 16 iunie 2024, în cadrul Festivalului Babel, a putut fi văzut, în premieră națională, un spectacol din Bahrain. Intitulat „Fii o statuie”, producția a vorbit despre puterea inerției în opoziție cu aceea a transformării. Ziua de 15 iunie a mai conținut un spectacol coreean, cu o temă cu greutate, dar tratată cu umor, cea a relației dintre lumea văzută și cea nevăzută. Teatrul „I.D. Sârbu” din Petroșani a prezentat tot un spectacol încărcat de umor și anume „Avarul” de Molière, în regia și scenografia lui Mc Ranin. Reprezentația studenților scoțieni a fost una care a unit suflete, antrenându-i pe toți cei prezenți într-o mare horă pe ritmuri scoțiene, chiar în jurul statuii lui Mihai Viteazul. Concertul trio-ului Adrian Naidin a închis ziua cu doine și cântece românești tradiționale, extrem de cunoscute publicului, care a cântat mai mereu laolaltă cu cei de pe scenă.
Ultima zi de festival se anunță aproape la fel de plină precum a fost prima. Spectacolele încep de la ora 15:00, în Sala Studio, unde actrița Emily Carding tratează o problemă foarte actuală, cea a inteligenței artificiale, sub titlul „Chintesență”. De la ora 16:00, în Piața Mihai Viteazul are loc un happening pregătit de studenții coreeni de la Universitatea Kyonggi din Seul, într-o reprezentare a prieteniei dintre popoare. De la 17:00, la Casa Sindicatelor este programat spectacolul „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”, care ne va face să ne gândim la grija pe care ne-o purtăm unii altora, precum și ființelor necuvântătoare.
De la ora 19:00, la Sala „Hugo Wolff” se joacă one-man show-ul „Richard 3.Omul”, titularul fiind chiar unul dintre selecționerii și producătorul festivalului, actorul Liviu Cheloiu. O interpretare puternică, în regia lui Șerban Fleancu.
În închiderea celei de-a XII-a ediții a Festivalului Babel, suntem onorați că vor juca pe scena Teatrului Tony Bulandra interpreții de la Odin Teatret din Danemarca, un teatru care, înființat și condus de regizorul Eugenio Barba, a făcut istorie în antropologie teatrală și care anul acesta sărbătorește 60 de ani de existență. Pentru noi și pentru Târgoviște este un moment marcant. Ei vor spune o poveste despre pictorul spaniol Francisco de Goya.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în aceste șapte zile intense. Prezența și energia fiecăruia le-au făcut posibile. Ne va fi dor, dar avem o grămadă de amintiri în poze și filmulețe, pe care le vom împărtăși cu voi toată vara!
Menționăm că festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște, de Ministerul Culturii și are ca partener media Radio România. Sponsorul principal este UniCredit Bank, parteneri oficiali de mobilitate Flamicom și Mavexim. În plus, avem susținerea sponsorilor Rondocarton (Simbolul calității), Cicom (Fabrica de înghețată), C.A.R. Învățământ Târgoviște, Rotary Club Târgoviște, Biotel (Echipamente electrice), Bergenbier și a partenerilor ANSR (Asociația Națională a Surzilor din România), SonoArt, Dâmbovița Mall, Holo (The future is hologramic). Tuturor le suntem extrem de recunoscători!