În contextul actual al atenționărilor de caniculă prognozate în aceasta perioadă, Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa face apel către toți clientii în vederea sprijinirii în demersul pentru combaterea și diminuarea efectelor cauzate de seceta și creșterile de temperatură, și vă roagă să luați măsuri cu privire la evitarea consumului excesiv de apă potabilă, care poate conduce la scăderea presiunii sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori, existând astfel posibilitatea ca o parte a locuitorilor să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice.
Astfel, reamintim cetățenilor importanța consumului responsabil al apei potabile si satisfacerea cu prioritate a nevoilor gospodăreşti. Utilizarea apei din retelele de distribuție în agricultură sau în industrii poate avea consecințe grave, inclusiv scăderea presiunii și, în cazuri extreme, lipsa totală a apei pentru consumatorii finali.
CATD depune eforturi constante și susținute pentru asigurarea funcționării la capacitate maximă a sistemelor de apă potabilă, și totodată pentru identificarea și remedierea pierderilor și sancționarea utilizării neautorizate a apei. În această perioadă echipele de control ale CATD vor acționa pentru depistarea consumatorilor frauduloși și a celor care folosesc apa în alt scop decât cel potabil și vor colabora cu instituțiile abilitate pentru a aplica amenzile prevăzute de lege pentru gospodărirea nerațională a apei și/sau debranșarea de la rețeaua publică.
Facem apel la implicarea şi sprijinul dumneavoastă. în gestionarea situației actuale şi recomandăm folosirea apei potabile numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer.
Vă mulțumim pentru înțelegerea și cooperarea dumneavoastră în asigurarea unei gestionări eficiente a acestei resurse vitale!
CONDUCEREA COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA