Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a  participat, astăzi, la ședința Comitetului de Monitorizare a Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027, care a avut loc la Călărași!

Unul dintre subiectele discutate a fost progresul implementării programului de finanțare a proiectelor administrațiilor publice din regiune.
 
Din punctul meu de vedere, PR 2021–2027 a avut un start bun, mai ales în Dâmbovița.
O dovadă în acest sens este investiția de peste 64.200.000 de euro deja în implementare în județul nostru: „𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐉 𝟕𝟏𝟐 (𝐏𝐮𝐜𝐢𝐨𝐚𝐬𝐚 – 𝐁𝐫𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐕𝐮𝐥𝐜𝐚𝐧𝐚-𝐏𝐚𝐧𝐝𝐞𝐥𝐞 – 𝐒̦𝐨𝐭𝐚̂𝐧𝐠𝐚 - 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞), 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐂 (𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐢 – 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐚) 𝐬̦𝐢 𝐃𝐉 𝟕𝟐𝟎𝐀 (𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐎𝐜𝐧𝐢𝐭̦𝐞𝐢 – 𝐀𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐚 – 𝐁𝐮𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢 – 𝐌𝐚̆𝐫𝐜𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐅𝐢𝐧𝐭𝐚 – 𝐏𝐨𝐬𝐭𝐚̂𝐫𝐧𝐚𝐜𝐮 – 𝐃𝐍 𝟏𝐀)”.”, a transmis Corneliu Ștefan.
Începând de astăzi, în județul Dâmbovița, alături de directorul general al ADR Sud-Muntenia, Liviu Mușat, se află o delegație a Comisiei Europene condusă de Nicola Aimi - Expert senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană.
Timp de două zile, vom căuta modalități prin care județul Dâmbovița va putea accesa fondurile necesare pentru finanțarea proiectelor Stațiunea de Interes Național Peștera-Padina și Domeniul Schiabil „Cocora”. Reprezentanții CE vor merge în zona Padina-Peștera pentru a vedea la fața locului potențialul turistic uriaș al Bucegilor dâmbovițeni”, a mai anunțat șeful administrației județene.