Universitatea Valahia din Târgoviște organizează concurs de admitere în învățământul superior pentru anul universitar 2024-2025.
10 facultăți, 38 programe de studii de licență, 29 programe de studii de master, 6 domenii de doctorat.
Admiterea se desfășoară online, prin concurs de dosare, în două sesiuni: iulie și septembrie.
Viitorii studenți pot alege din oferta educațională accesând secțiunea ADMITERE a site-ului www.valahia.ro.

Astăzi,  oferta educațională a facultăților de Ingineria Materialelor și Mecanică și  Ingineria Mediului și Știința Alimentelor

 

* Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică

Facultatea de Ingineria Materialelor și Mecanică, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște anunță deschiderea perioadei de înscriere la concursul de admitere, pentru anul universitar 2024-2025.

Facultatea oferă o gamă variată de programe de studii de licență, master și doctorat concepute să răspundă nevoilor actuale ale pieței muncii și să formeze specialiști de înaltă competență în domeniile Ingineriei Materialelor și Mecanică.

Programele de licență, cu durata de studiu de 4 ani sunt diverse și includ:
* Știința materialelor;
* Echipamente pentru procese industriale;
* Inginerie economică în domeniul mecanic.

Programe de master se desfășoară pe durata a 2 ani de studiu și oferă specializări avansate în:
* Materiale avansate;
* Echipamente moderne de fabricare și testare în inginerie mecanică.

Absolvenții programelor de master pot aprofunda studiile aplicând la domeniile de doctorat: Ingineria materialelor, respectiv Inginerie mecanică.

Înscrierile pentru concursul de admitere se pot face atât online, pe site-ul oficial al Universității „Valahia” din Târgoviște, cât și la sediul facultății.
Pentru informații suplimentare despre înscriere și admitere, vă invităm să vizitați site-ul www.admitere.valahia.ro.

* Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor

Dacă ești pasionat de științele mediului sau de siguranța alimentelor, ori vrei să contribui la protejarea mediului și la asigurarea unor produse alimentare de calitate pentru viitor, Facultatea de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, te așteaptă să te înscrii la concursul de admitere, pentru anul universitar 2024-2025.

Programele de studii de licență se desfășoară pe durata a 4 ani de studiu și cuprind specializările:
* Tehnologia prelucrării produselor agricole;
* Controlul şi securitatea produselor alimentare;
* Ingineria şi protecţia mediului în agricultură;
* Montanologie.

Programele de studii de master, cu durata de studiu de 2 ani, cuprind specializări atât din domeniul Ingineriei Mediului, cât și din domeniul Științei Alimentelor, cum ar fi:
* Sisteme de control și evaluare a calității mediului;
* Controlul și expertiza alimentelor.

Înscrierile pentru concursul de admitere se pot face atât online, pe site-ul oficial al Universității „Valahia” din Târgoviște, cât și la sediul facultății.
Pentru informații suplimentare despre înscriere și admitere, vă invităm să vizitați site-ul www.admitere.valahia.ro.