În perioada 19-23 august 2024, Primăria Târgoviște va derula, în intervalul orar 05:30 – 10:00, a doua acțiune de combatere a insectelor de disconfort (ţânţari, muşte, omizi, tigru de platan, gândaci etc.), prin pulverizare aeriană, din această vară. Va fi acoperită toată suprafaţa municipiului, inclusiv în cartierele Priseaca şi Sagricom, se arată într-un comunicat transmis presei.

Acțiunea se va efectua în prima zi a intervalului, iar în cazul în care vremea va fi nefavorabilă (vânt, ploi, grindină), la termenul menționat, acțiunea se va reprograma pentru următoarea zi propice acestei activități. 

Substanţa folosită pentru combaterea dăunătorilor este insecticidul „CYMINA PLUS”, produs avizat de Ministerul Sănătății. Acesta nu este dăunător oamenilor și nici pentru mediul înconjurător, însă este toxic pentru albine și organismele acvatice.

Pentru evitarea intoxicațiilor familiior de albine se vor lua măsuri de închidere a stupilor sau de îndepărtare a acestora la o distanță de 10 kilometri față de locul unde se execută tratamentul.

De asemenea, trebuie evitat pășunatul și consumul de fructe în zonele supuse tratamentului”, informează Primăria Târgoviște.