Schimbare la nivelul conducerii Inspectoratului Școlar Județean! Instituția anunță că, începând cu 1 septembrie, prof. Valentin Stancu este noul inspector școlar județean. El o înlocuiește în această funcție pe Adriana Tudose.
”Îmi doresc să continuăm implementarea unor proiecte, atragerea de fonduri europene și identificarea unor oportunități de dezvoltare pentru școli, să utilizăm eficient dotările și echipamentele de care beneficiază școlile în această perioadă cu sprijinul comunităților locale, în special prin PNRR, care să îmbunătățească performanța elevilor. Totodată, îmi propun să aplicăm corect și adaptat la realitățile județene și locale politicile educaționale actuale, să dezvoltăm punți de colaborare interinstituționale în beneficiul copiilor și tinerilor din județul nostru”, a transmis noul inspector școlar județean.