Un bărbat de 24 de ani, din Doicești, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, anunță IPJ Dâmbovița. Acesta este bănuit că, la data de 30 august a.c., în jurul orei 03:45, ar fi distrus prin tăiere/înțepare cu un obiect ascuțit-tăietor patru anvelope de la două autoturisme care erau parcate pe raza localității Doicești și care aparțin unor bărbați de 28 și 53 de ani.
”Astăzi, 31 august, bărbatul va fi prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. În cauză, cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.