Astăzi, la Târgoviște, au debutat manifestările dedicate Zilelor Cetății, cu deschiderea Salonului Editorial ”Ion Heliade Rădulescu” organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița.

”În prima cetate a tiparului românesc, un eveniment închinat CĂRȚII este un gest al normalității, respectului și decenței. Cu atât mai mult, Zilele Cetății și-au cultivat această tradiție a deschiderii manifestărilor prin Salonul Editorial.
 Îndrăznesc să spun că ce se întâmplă aici, an de an, este o declarație de curaj a iubitorilor de carte scrisă și tipărită, într-o lume supusă tastaturilor, ecranelor și „click-urilor”. O „mișcare de rezistență” în cel mai frumos sens, căreia sunt onorat să mă alătur.
 Îi felicit pe toți cei care fac posibil acest eveniment, editurilor participante, autorilor noi și, mai ales, Bibliotecii Județene „I.H. Rădulescu”, pentru organizarea ireproșabilă”, a spus primarul Cristian Stan.
 
”Așa cum ne-am obișnuit, într-un oraș cu o bogată tradiție tipografică, primul eveniment al manifestărilor dedicate târgoviștenilor a fost Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”. Împreună cu primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, am luat parte la cea de-a 23-a ediție a Salonului. A fost o ocazie excelentă pentru a sublinia importanța sprijinirii autorilor locali și a editurilor care îmbogățesc viața culturală a orașului nostru.
Totodată, având în vedere multitudinea platformelor de socializare și modul în care acestea au început să-i acapareze pe tinerii noștri, cred că prin acest tip de evenimente vom reuși să-i ajutăm să redescopere bucuria lecturii.
Felicitări organizatorilor și participanților! De astăzi și până duminică vă așteptăm la Zilele Municipiului Târgoviște!”, a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.