Fonduri Europene atrase de Universitatea „Valahia” din Târgoviște care vor contribui la transformarea sistemului educațional din județul Dâmbovița! Rectorul UVT, Corneliu Sălișteanu, anunță că astăzi, împreună cu Ministrul Educației,  Ligia Deca, a semnat contractul de finanțare câștigat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare totală eligibilă de 27.226.207,20 lei și care vizează îmbunătățirea calității educației și creșterea competențelor digitale ale cadrelor didactice din regiunile Sud-Est și Sud Muntenia.

Proiectul „𝑫𝑰𝑮𝑰𝑷𝑬𝑫: 𝑰𝒏𝒐𝒗𝒂𝒕̦𝒊𝒆 𝑫𝒊𝒈𝒊𝒕𝒂𝒍𝒂̆ 𝒊̂𝒏 𝑬𝒅𝒖𝒄𝒂𝒕̦𝒊𝒂 𝑷𝒓𝒆𝒖𝒏𝒊𝒗𝒆𝒓𝒔𝒊𝒕𝒂𝒓𝒂̆” are următoarele obiective:
✔ Dezvoltarea competențelor digitale: Formarea a 6.000 de cadre didactice din regiunile Sud-Est și Sud Muntenia în utilizarea instrumentelor digitale pentru predare, prin programe de formare specializate.
✔ Creșterea accesului la resurse educaționale: Asigurarea accesului la resurse educaționale digitale și materiale didactice necesare pentru implementarea eficientă a pedagogiei digitale în școli.
✔ Reducerea disparităților regionale: Implementarea unor măsuri de formare uniformizate pentru toate cadrele didactice din regiunile vizate, pentru a reduce disparitățile și pentru a asigura un nivel ridicat de competențe digitale în toate școlile.
✔ Îmbunătățirea performanței educaționale: Creșterea calității educației oferite de cadrele didactice prin utilizarea eficientă a tehnologiilor digitale, ceea ce va duce la îmbunătățirea performanțelor elevilor și la pregătirea lor pentru o societate digitală.
 
 ”Acest proiect evidențiază angajamentul ferm al Universității „Valahia” din Târgoviște de a contribui la realizarea investițiilor strategice promovate de Guvernul României care să răspundă direct nevoilor cadrelor didactice, care se confruntă cu dificultăți în adaptarea metodelor de predare la cerințele actuale ale învățământului digital, dar și la îmbunătățirea resurselor educaționale”, spune Sălișteanu.