Cea mai avansată tehnologie pentru depistarea precoce a cancerului mamar este disponibilă, după 28 de ani, la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște! Astăzi, a fost finalizată montarea unui mamograf digital cu tomosinteza 3D, un pas important în lupta împotriva cancerului de sân.

 
”Mă bucur că proiectului „Sănătate pentru Dâmbovița” al Consiliului Județean Dâmbovița i s-au alăturat senatorul Titus Corlățean și deputații Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa și Marian Țachianu.
Datorită unui amendament depus de către aceștia la bugetul de stat, județului nostru i-a fost alocată o finanțare de 3,5 milioane lei. Din această sumă, 750.000 lei au fost investiți în noul mamograf, iar diferența va fi utilizată pentru a achiziționa un aparat RMN”, spune președintele CJD, Corneliu Ștefan.
În prezent, mamograful se află în perioada de autorizare de către CNCAN (Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), și  se estimează că primele investigații se vor putea realiza în aproximativ o lună de zile.
 
”Această investiție are o însemnătate deosebită, având în vedere că anual, în Dâmbovița, sunt solicitate cel puțin 1.000 de astfel de investigații medicale.
Noul echipament va asigura un diagnostic precis, o detectare timpurie a cancerului și, în final, șanse mai mari de vindecare”, a mai arătat președintele CJD.