Centrul de Sănătate din orașul Titu este, din nou, funcțional, după o investiție de reamenajare și dotare a cabinetelor. Redeschiderea Centrului a fost o promisiune asumată de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan împreună cu primarul ales, Laurențiu Costache.
”Am promis redeschiderea Centrului de Sănătate Multifuncțional Titu și astăzi ne-am onorat cuvântul dat locuitorilor din acest oraș, precum și oamenilor din zonă! Împreună cu primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, am reușit ca unitatea medicală să fie reamenajată și să devină funcțională. De acum, cetățenii din Titu și împrejurimi vor beneficia de servicii medicale de calitate și îngrijire de specialitate cât mai aproape de casă, așa cum se întâmplă și la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște”, a precizat președintele CJD.
În cadrul Centrului de Sănătate Multifuncțional Titu, amplasat în două corpuri, la parter și etaj, vor fi oferite următoarele servicii medicale:
- Spitalizare de zi în Medicină internă
- Cabinet Oncologie medicală
- Consultații și servicii medicale ambulatorii în specialitățile:
- Ortopedie și traumatologie
- Chirurgie generală
- Medicină internă
Totodată, au fost dotate cu echipamente cabinetele medicilor și asistenților, cele de consultații, punctul de recoltare pentru probe biologice și spațiile anexe pentru depozitare, astfel încât pacienții să găsească aici cele mai bune condiții.
locuitorii din zonă vor putea merge la Centrul de Sănătate Multifuncțional din Titu ori de câte ori au o problemă de sănătate și nu vor mai fi nevoiți să vină la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgoviște.