Proiectul de construire a spitalului de pediatrie din municipiul Târgoviște a fost depus pentru finanțare, a anunțat, astăzi, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Este un proiect în valoare de 325 milioane de lei care va răspunde în mod concret nevoilor medicale ale copiilor dâmbovițeni,  părinții nemaifiind nevoiți să meargă la clinici din alte județe.
 
”Am promis și am demonstrat că echipa Consiliului Județean a făcut o prioritate din modernizarea infrastructurii medicale din județ! Proiectul spitalului de pediatrie este unul la care țin foarte mult și mă voi asigura că, după ce vor fi parcurse toate etapele, vom obține finanțarea și îl vom vedea construit!”, a subliniat Corneliu Ștefan.