Având în vedere contextul epidemiologic actual, când la nivel național a fost declarată starea de alertă epidemiologică de gripă, pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor atât prin gripă cât și prin alte infecții virale respiratorii, facem apel la populație să respecte măsurile recomandate de medici.
I. Pentru unități școlare:
-realizarea triajului observațional zilnic;
-informarea părinților și a aparținătorilor legali privind semnele și simptomele de infecții respiratorii;
-izolarea la domiciliu a copiilor cu simptome și contactarea medicului de familie;
-aerisirea periodică a încăperilor;
-asigurarea materialelor necesare dezinfecției periodice a mâinilor și a suprafețelor;
-respectarea igienei tusei și strănutului, folosirea batistei de unică folosință.
II. Recomandări pentru populație:
-izolarea la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
-consultarea medicului de familie la apariția primelor simptome respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice și eventuale investigații suplimentare;
-pentru a evita supraaglomerarea UPU/CPU, acolo unde există centre de permanență, solicită populația să se adreseze pentru consultație, cadrelor medicale care merită acest centru;
-este contraindicată automedicația cu antibiotice;
-respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea batistei de unică folosință);
– igiena adecvată a mâinilor prin spălare frecventă cu apă și săpun, mai ales după strănut, tuse, suflarea nasului;
-evitarea aglomerațiilor;
-utilizarea măștii;
– evitarea contactului apropiat cu persoanele care prezintă semne clinice evidente de afecțiuni respiratorii (febră, ochi congestionați, tuse, strănut, rinoree);
-vaccinarea antigripală, care poate fi făcută cât mai rapid, deoarece aceasta este singura protecție de față de gripă și față de formă clinică severe ale acesteia.
Recomandări pentru instituții publice sau private:
-pentru a evita apariția de focare de îmbolnăvire se recomandă efectuarea triajului zilnic al tuturor angajaților și izolarea cazurilor cu simptomatologie asemănătoare gripei;
-în cazul sesizării de cazuri multiple de îmbolnăviri cu simptomatologie asemănătoare gripei, toate medicul de medicina muncii va informa imediat DSP și va lua măsurile care se impun pentru limitarea extinderii focarelor;
-se recomandă măsuri suplimentare de dezinfecție și igienizare în spații cu acces larg al publicului (spre exemplu la compartimentul de relații cu publicul, la ghișeul băncilor, la ghișeele la care se plătesc taxe, impozite etc.);
Situația privind gripa și infecțiile virale ale căilor respiratorii superioare este sub supraveghere epidemiologică și monitorizare permanentă.
DIRECTOR EXECUTIV DSP Dâmbovița
Dr. Sorin STOICA