Consilierii locali din Pitesti au decis să acorde gratuitate persoanelor cu handicap grav și accentuat care circulă cu metroul, deși acest mijloc de transport în comun nu există în oraș, și, potrivit primarului, nu va exista nici în 100 de ani. Acesta s-a justificat ca a fost obligat de lege să treacă și metroul, alături de celelalte mijloace de transport, în hotărârea CL. Gestul contează!
Rectificarea bugetară pozitivă nu este o veste bună și pentru acei primari care "au sărit calul" când și-au mărit peste măsură salariile și acum au ajuns la concluzia că nu au cu ce să le susțină. Dacă, în urma recursurilor prefectului, nu vor reveni "grațioși" asupra socotelilor, le va da în continuare cu virgulă ca urmare a calculelor greșite făcute în goana după bani...
Cică la Paris s-a deschis un restaurant pentru nudiști care are mare succes. Accesul e permis doar pe bază de rezervare cu condiția ca inhibițiile și toate hainele să fie abandonate la intrarea în local. Ce extravaganță! Și noi avem localuri unde hainele sunt abandonate, însă, la plecarea din restaurant, după ce a venit nota de plată...