Având în vedere atenționarea meteorologică de ninsori abundente, precum și pentru prevenirea incidentelor în Munții Bucegi sau a limitării efectelor în cazul producerii acestora, jandarmii din cadrul Posturilor Montane Peştera și Zănoaga recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:
-
înainte de a pleca în zona montană, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale;
-
plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor și nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
-
alegeţi traseele în funcţie de pregătirea tehnică, fizică şi psihică a celui mai slab din grup;
-
folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu;
-
în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
-
apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi respectaţi indicaţiile acestora;
-
nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
-
nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
-
să aveți autovehiculele echipate corespunzător, pentru condiții de iarnă (tracțiune 4x4, anvelope de iarnă, lanțuri, nisip, lopată, etc.);
-
să folosiți drumurile deschise circulației;
-
să solicitați sprijinul Jandarmeriei Montane specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunţă, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.
Turiştii aflaţi în dificultate în diferite zone din Munții Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.058037 / 0749.034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a solicita sprijinul jandarmilor montani.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA