În fiecare an, pe 28 noiembrie, este marcată Ziua Munților Bucegi și a Ziua Sfinxului.
Această zi de 28 Noiembrie a fost considerată o zi sacră, o zi în care se spune că la apus, în zona Sfinxului vor avea loc diferite fenomene inexplicabile.
Unii cercetatori spun că Sfinxul ar fi cel mai vechi dintre simbolurile noastre sacre. A existat și pe vremea regatelor dacice care îl venerau pe Zalmoxis. Fenomentul ciudat care adună în fiecare an în ziua de 28 noiembrie zeci de oameni în fata uriașului ar fi legat, de o legendă. Ar fi apărut în ziua în care Decebal și-a ucis fiul, chiar în acest loc, ca sacrificiu ritualic, pentru a-l trimite ca mesager zeilor.
Multi curioși încă așteaptă apusul în singura zi în care, spun ei, chipul straniu este îmbrățișat de razele soarelui care formează o piramida magică. Unii susțin că au văzut-o de multe ori, alții niciodată.
Munţii Bucegi sunt consideraţi în literatura cu preocupări în domeniul paranormal un adevărat „pol energetic“. De la tuneluri subterane până la „guri de rai“, cărări ireale şi locuri foarte încărcate energetic, Munţii Bucegi suscită imaginaţia celor care le străbat potecile. Există o foarte bogată literatură de specialitate pe tema misterelor şi a fenomenelor paranormale din Bucegi. Potrivit acesteia, munţii Bucegi ar fi presăraţi de locuri misterioase, zone foarte încărcate energetic, unde aparatura se declanşează singură sau oamenii resimt simptome ciudate, portaluri prin care oamenii dispar şi apar în alte locuri, la foarte mare distanţă. Despre Bucegi se mai spune că sunt presăraţi de tuneluri subterane de zeci de kilometri, dar şi de locuri în care oamenii se vindecă miraculos datorită „apei vii“ și a „gurilor de rai“.