COMUNICAT DE PRESĂ
Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a primit astăzi şi a început distribuţia în teritoriu a vaccinului antigripal. Pentru sezonul epidemic 2017-2018, Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului nostru, în cea de a doua tranşă, un număr de 49150 de doze de vaccin antigripal.
Ca în fiecare an, campania de imunizare antigripală se derulează prin intermediul cabinetelor de medicină de familie. Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoanele cu vârsta peste 65 de ani, persoanele cu boli cronice, în special cu afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, gravidele, personalul medical, conform strategiei Ministerului Sănătăţii şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Centrului European pentru Controlul Bolilor.
Din ultimele raportări efectuate în cadrul sistemului de supraveghere a infecţiilor respiratorii şi a gripei, la nivelul judeţului Dâmboviţa nu au fost diagnosticate cazuri de gripă, iar numarul infecţiilor respiratorii este mai mic decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului 2016.
Reamintim populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi recomandăm tuturor persoanelor care intră în categoria cu risc crescut de îmbolnăvire, să solicite vaccinul gratuit.
DIRECTOR EXECUTIV,Dr. Sorin STOICA
PURTĂTOR DE CUVÂNT, Cons. Marinela POPA