Compania de Apă descurajează furturile premiind denunțătorii!
COMUNICAT DE PRESĂ
Având în vedere numărul tot mai mare al furturilor de apă, inclusiv al racordărilor ilegale la reţeaua de canalizare, Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa a decis acordarea unei gratificaţii persoanelor care depistează şi semnalează aceste furturi.
Astfel, orice persoană care sesizează societatea cu privire la identificarea unui consumator fraudulos şi implicit a furtului de apă sau, după caz, a unui consumator care s-a racordat fraudulos la sistemul de canalizare, va fi recompensată cu o sumă de 10% din contravaloarea prejudiciului recuperat efectiv.
Suma cuvenită drept gratificaţie va fi acordată numai în situaţia în care sesizarea se confirmă, iar consumatorul fraudulos achită societăţii contravaloarea prejudiciului cauzat ca urmare a furtului de apă sau a racordării frauduloase la sistemul public de canalizare.
Gratificaţia va fi plătită din contul contabil de cheltuieli făcute cu recuperarea debitelor.
Sesizările se pot face la numerele de telefon 0245.631.824, 0800.800.168, sau la sediul Companiei de Apă Târgovişte-Dâmboviţa, bulevardul I.C. Bratianu, nr. 50.
BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE DÂMBOVIŢA