Patru funcționari ai RAR Dâmbovița sunt suspectați de comiterea infracțiunii de luare de mită, alte zece persoane fiind suspecte de dare de mită!
Astăzi, 29 ianuarie a.c., ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, cu sprijinul lucrătorilor D.G.A. – Structura Centrală și Serviciile Județene Anticorupție Argeș, Prahova, Giurgiu; Teleorman și Vâlcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară.
Dintre acestea, o percheziție este la sediul Registrului Auto Român- Reprezentanța Dâmbovița și patru la adresele aparținând unui număr de 4 suspecți, funcționari RAR Dâmbovița, precum și mai multe percheziții corporale și ale unor autovehicule identificate în incinta sediului instituției menționate.
În fapt, în urma activităților de cercetare penală efectuate în baza ordonanțelor de delegare, a rezultat faptul că în perioada aprilie 2017–ianuarie 2018, un număr de 4 suspecți, funcționari din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Dâmbovița, având funcția de ingineri însărcinați cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor, au primit sume de bani și alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul acordării inspecției tehnice și eliberarea actelor de identificare a unor autoturisme care nu îndeplineau condițiile tehnice în acest sens.
De asemenea, vor fi puse în executare mandate de aducere pe numele a patru funcționari din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Dâmbovița, suspectați de comiterea infracțiunii de luare de mită și pe numele a zece persoane fără calitate specială, suspectate de săvârșirea infracțiunii de dare de mită, constând în aceea că ar fi oferit sume de bani funcționarilor respectivi, în legătură cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor.
În cauză se beneficiază de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., a unui specialist criminalist din cadrul IPJ Dâmbovița și a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Mircea cel Bătrân” Dâmbovița.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE