Jandarmii, în mijlocul cetățenilor la Serbările Băilor Pucioasa!

În perioada 1 – 3 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa vor asigura climatul de normalitate în zonele de desfăşurare şi adiacente din localitatea Pucioasa, unde au loc activităţi cultural-artistice prilejuite de “Serbările Băilor Pucioasa”, ediţia a XVIII-a.

 Având în vedere analiza situaţiei operative înregistrată în anii precedenţi când s-a înregistrat o mare fluenţă de persoane, adresăm participanţilor următoarele recomandări preventive:

  • să evite consumul excesiv de alcool;

  • să nu poarte asupra lor arme albe sau de foc;

  • să aducă la cunoştinţa forţelor de ordine, eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situaţii de pericol;

  • să ceară, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA