COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

5.09.2017

 

 

 

Astăzi, 5 septembrie 2017, Consiliul Județean Dâmbovița a fost gazdă pentru Ambasadorul Republicii Populare Chineze, E.S. Xu Feihong, aflat în județul Dâmbovița într-o vizită oficială de două zile.

În cadrul unei întâlniri de lucru ce a urmat primirii oficiale, Alexandru Oprea, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, i-a prezentat Excelenței Sale principalele domenii de interes pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. Au fost dezbătute atât oportunitățile de investiții, cât și potențialul economic, cultural, turistic și educațional al județului.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea: „Cu prilejul vizitei dumneavoastră, intenționăm să valorificăm discuțiile purtate pentru a consolida relația dintre China și România. Ne propunem să sporim colaborarea încheiată și să dezvoltăm schimburi economice, culturale și educaționale cu parteneri din China. Suntem interesați de parteneriate cu investitori chinezi, îndeosebi de investiții în zona montană.”

Însoțit de directorul general al Huawei România, E.S. Xu Feihong și-a arătat interesul pentru a cunoaște județul Dâmbovița și pentru a consolida și dezvolta relațiile dintre China și România și la nivelul autorităților locale. Se urmărește, astfel, atât transpunerea în fapte concrete a parteneriatului de colaborare încheiat între județul Dâmbovița și provincia Guangxi, cât și identificarea unor noi domenii de cooperare, precum este medicina.

E.S. Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze: „Vă mulțumesc pentru faptul că mi-ați prezentat județul Dâmbovița. Urmează să mă întâlnesc și cu noul ambasador al României în China. Am discutat și cu autoritățile centrale despre proiecte de infrastructură ale României. În cadrul discuțiilor, am pus, însă, accentul pe proiectele mici și mijlocii, derulate la nivel regional sau local. Cooperarea în plan local va fi și un motor al relației bilaterale dintre județul Dâmbovița și regiuni din China. Intenționăm ca parteneriatul dintre județul Dâmbovița și provincia Guangxi, bază solidă o cooperării dintre România și China, să se concretizeze în domeniile economic și cultural, iar Universitatea Valahia din Târgoviște să poată stabili schimburi educaționale cu universități din China”.

La rândul său, directorul Huawei România și-a arătat disponibilitatea pentru dezvoltarea relațiilor în domeniul IT – comunicații între compania pe care o conduce și parteneri din județul Dâmbovița, fiind interesat de încheierea unor acorduri de colaborare cu Universitatea ”Valahia” din Târgoviște.

Pentru o bună cunoaștere a oportunităților oferite de Huawei România, domnul Liu Ke a adresat autorităților județene invitația de a vizita sediul central al companiei din România.

Relația bilaterală dintre județul Dâmbovița și Republica Populară Chineză s-a consolidat odată cu încheierea acordurilor de cooperare dintre regiuni. În prezent, municipiul Târgoviște și orașul Pucioasa urmează să încheie alte acorduri de colaborare cu localități din China.

Prin acest demers, autoritățile județene urmăresc dezvoltarea schimburilor economice, educaționale și culturale cu parteneri și agenți economici din Republica Populară Chineză, un element de interes, în acest sens, constituindu-l posibilitatea concretizării investițiilor în zona montană a județului Dâmbovița. Astfel, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, și vicepreședintele Alin Manole urmează să efectueze, în perioada 9 – 19 septembrie 2017, o vizită de lucru în provinciile Guangxi și Shanxi.

Principalele subiecte abordate în cadrul întâlnirii de lucru de astăzi au fost transmise opiniei publice în cadrul unei conferințe de presă ce s-a desfășurat la sediul Consiliului Județean Dâmbovița.

La eveniment au mai participat: vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița – Claudia Gilia, secretarul județului – Ivan Vasile Ivanoff, viceprimarul municipiului Târgoviște - Monica Ilie, primarul orașului Pucioasa – Constantin Ana, rectorul Universității Valahia din Târgoviște – Călin Oros, directorul filialei de Cruce Roșie Dâmbovița – Gheorghe Popescu, reprezentanții Asociației de Prietenie România – China şi reprezentanți ai administrației publice locale.

 

 

 

Biroul Comunicare, Relaţii Externe al Consiliului Judeţean Dâmboviţa