Grădinițele nr. 13 și nr. 15 vor beneficia de ample lucrări de reabilitare și modernizare, au decis joi, consilierii locali municipali în cadrul ședinței extraordinare!

Valoarea totală a investițiilor depșește 7,5 milioane lei.
Obiectivele vor fi finalizate în maxim 18 luni, iar sursele de finanțare sunt asigurate prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
"Prin aceste 2 noi proiecte, numărul investițiilor finanțate la nivelul Municipiului Târgoviște în acest an prin PNDL se ridică la 39, iar valoarea totală a acestora depășeste 30 de milioane lei", a precizat primarul Cristian Stan.