Lupta împotriva consumului de droguri va beneficia de un instrument ultramodern asigurat de Spitalul Județean de Urgență Târgoviște

- Spitalul Județean de Urgență Târgoviște are în procedură de achiziție un aparat modern pentru laboratorul de toxicologie, destinat depistării substanțelor psihoactive, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei, anunță președintele CJD
Prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor de gimnaziu și liceu rămâne o prioritate pe agenda instituțiilor cu competențe în domeniu, iar subiectul fierbinte a fost abordat, astăzi, în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Dâmbovița.
În cadrul discuțiilor, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a avut o intervenție fermă, subliniind că nu mai este timp pentru amânări și că este nevoie de implicare activă cu luarea unor decizii clare, asumate.
Este evident că, pentru a combate acest fenomen alarmant, avem nevoie de acțiuni concrete și eficiente. Prevenirea consumului de substanțe interzise este o responsabilitate comună: autorități, familie, școală și comunitate. Împreună putem crea un mediu sigur, echilibrat și sănătos pentru copiii noștri!
Șeful administrației județene a mai subliniat că Spitalul Județean de Urgență Târgoviște are în procedură de achiziție un aparat modern pentru laboratorul de toxicologie, destinat depistării substanțelor psihoactive, în valoare de aproximativ 1.500.000 lei. Finanțarea a fost asigurată printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat, depus de parlamentarii PSD Dâmbovița.