Ați aflat de Ana de la ANAF? Instituția vă încurajează să interacționați cu ea!
„Bună! Eu sunt ANA”! Așa se prezintă noul chatbot creat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), un asistent virtual conceput pentru a sprijini contribuabilii să obțină rapid informații generale despre obligațiile fiscale.
Într-o primă etapă, care este faza de testare, chatbot-ul ANA va fi disponibil doar în conturile de SPV ale utilizatorilor, ulterior fiind accesibil direct din portalul instituțional www.anaf.ro, anunță instituția.
Chatbot-ul face parte din proiectul “Dezvoltarea serviciilor la distanțã (electronice sau telefonice) actuale, prin noi funcționalitãți și/sau crearea de servicii noi – e-Services ANAF”, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Potrivit ANAF, în prima etapă, ANA va oferi informații generale despre obligațiile fiscale ale persoanelor fizice care obțin venituri din închirierea bunurilor personale și/sau activități independente. Pe măsură ce sistemul acumulează date și experiență prin interacțiuni reale, domeniile acoperite se vor extinde, contribuind la simplificarea semnificativă a comunicării dintre contribuabili și administrația fiscală. Astfel, ANA va putea răspunde în viitor la o gamă tot mai largă de întrebări din domeniul fiscal, simplificând accesul la informații fiscale pentru toți contribuabilii.
ANAF încurajează contribuabilii să interacționeze activ cu ANA și să transmită permanent feedback, contribuind astfel la perfecționarea continuă a sistemului. Fiecare întrebare adresată reprezintă o contribuție directă la construirea unui serviciu public digital mai performant.
