DB24NEWS

Stiri de calitate!

Aurelian Cotinescu (PNL): ”Nu vor mai fi tăieri de salarii! Exemplul din 2009 cred că a vaccinat orice politician!” VIDEO

Nu vor mai fi tăieri de salarii pentru că exemplul din 2009 cred că a vaccinat orice politician! Nimeni nu mai vrea așa ceva”, a declarat secretarul general al PNL Dâmbovița, deputatul Aurelian Cotinescu, în emisiunea ”Chestiunea zilei” by db24news din 8 mai a.c. Acesta a precizat că România nu se află în riscul  de a nu  plăti pensiile și salariile, însă, nu a exclus să existe anumite sincope.

”În 2009, nu s-au tăiat pensii, a fost o minciună permanentă, nu poți să tai pensiile pentru că nu ai dreptul constituțional. Salariile, da. La salarii s-a umblat, dar la pensii nu. Nu cred că România va ajunge în acea situație și mai cred că lucrurile vor intra într-o normalitate, dacă avem grijă ca, așa cum vă spuneam, candidatul Dreptei va conduce România. Pentru că sprijinul european îl vom avea în continuare, pentru că sigur reforma va începe rapid și pentru că România are suficiente resurse și bani ca să-și poată continua proiectele, programele și dezvoltarea. Avem nevoie doar să asezăm țara din punct de vedere al normalității. Oamenii au dat semnalul, partidele mari sunt sigur că au înțeles (…) Și în societate ca și în viață, există reglaje, ele au venit. Că trebuia să vină acum o jumătate de an, era ideal… Lucrurile vor merge spre reformă, dezvoltare și sunt sigur că va împinge lucrurile într-o direcție corectă. Sunt sigur că va face treabă! Eu cred că lucrurile se pot așeza destul de rapid pentru că țara are nevoie de liniște și  reforma trebuie făcută în liniște”, a declarat Cotinescu.

 

Emisiunea integrală poate fi vizionată AICI

https://www.facebook.com/share/v/1QWckAXZHR/