Anul acesta, în România, „Noaptea Muzeelor” are loc sâmbătă, 20 mai, iar la eveniment vor participa 145 de muzee și...
M.C.
Deputatul Leonardo Badea nu a avut, încă, o reacție publică pe acest subiect, însă președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu a...
Vineri, 19 mai, a fost inaugurat HYPERICI FARM Răzvad, aflat în incinta magazinului Profi.
Consiliul Judeţean Dâmboviţa îi informează pe participanţii la traficul rutier că, în perioada 22 – 27 mai 2017, va efectua,...
Atenți, receptivi, comunicativi și foarte încântați la vederea pompierilor și a autospecialelor de control, cei mici au luat parte la...
Având în vedere evenimentul petrecut în dimineața zilei de 21.05.2017, în jurul orei 8.30, în parcarea din fața blocului nr....
Deputatul PSD, Oana Vlăducă a vorbit, luni, într-o conferință de presă, despre elementele principale ale legii, arătând că cei doi...
Prin aceste acțiuni, conducerea Complexului Turistic de Natație și-a propus să fie alături de cadrele didactice, în cadrul programului "Şcoala...
Participanții au vizualizat 5 (cinci) obiecte etnografice, apoi au completat o fișă de concurs cu datele personale (nume, prenume, număr...
Evenimentul se va desfășura după următorul program:12:00 - Vor avea loc înscrierile și prezenta participanților12:30 Elevi scolile Gimnaziale Start -...
