DB24NEWS

Stiri de calitate!

Avertisment dur: Tot ceea ce s-a construit pentru economia privată și pentru clasa de mijloc, este distrus cărămidă cu cărămidă!

Este semnalul de alarmă pe care îl transmite fostul premier Victor Ponta (deputat de Dâmbovița), foarte activ și consecvent în analizele și  avertismentele pe care le lansează legate în special de direcția spre care se îndreaptă economia României în contextul fiscalității excesive.
România sărăcește, în timp ce noi suntem orbiți și asurziți de subiecte care, în realitate, nu au nicio relevanță pentru viața oamenilor.
Întreaga rețea de propagandiști, fripturiști, sicofanți și dresori se luptă cu ministrul Marinescu, cu Lia Savonea și cu procurorul-șef Voineag.
Noi, cei din zona anti-propagandă, nu reușim să ne abținem și ne lăsăm provocați de aberațiile cuplului Toiu–Mîruță (niște Vasile Luca și Ana Pauker ai vremurilor noastre, sau un Stan și Bran de pe Dâmbovița). Între timp, toți influencerii se dau experți în Putin, Venezuela, Trump, dirijori și filme de Oscar.
Între timp, România sărăcește.
Tot ceea ce s-a construit pentru economia privată și pentru clasa de mijloc, odată cu prevederile din Codul Fiscal din 2025, este distrus cărămidă cu cărămidă. Redevenim o țară în care supermarketurile vând preponderent produse din import, iar băncile fac profit împrumutând Guvernul.
Stăm cu mâna întinsă la Uniunea Europeană pentru niște fonduri structurale și ne bucurăm ca niște naivi când suntem împrumutați cu zeci de miliarde de euro pentru armament, bani pe care Bolo & Mîruță & Co îi vor cheltui pe tunuri și tancuri produse în alte țări — iar noi vom plăti și pentru ele, și pentru rugina lor.
Chiar dacă sinecuriștii puterii și bieții lăudători ai propagandei se laudă pe Instagram cât de bine o duc ei, România sărăcește.
Zi de zi.
Sau „pas cu pas”, cum spunea unul care, până de curând, stătea pe tronul ocupat astăzi de Nicușor, înconjurat de exact aceiași curteni.