Clădirea Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița a intrat într-un proces de modernizare și eficientizare energetică
Au început lucrările la Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, anunță președintele CJ, Corneliu Ștefan, care spune că s-a dat startul lucrărilor de modernizare și eficientizare energetică a sediului, o investiție în valoare de 9.200.000 lei.
Lucrările includ reabilitarea termică a clădirii; înlocuirea tâmplăriei cu una performantă energetic; modernizarea instalațiilor de încălzire, apă caldă și ventilație; montarea unor sisteme de climatizare eficiente; utilizarea iluminatului LED și a energiei verzi prin panouri fotovoltaice.
”Va fi o clădire mai sigură și eficientă energetic, cu costuri mai mici de întreținere și condiții mai bune pentru personalul care, zi de zi, salvează vieți.
Respectul pentru munca echipajelor de ambulanță se arată și prin proiecte care le asigură un mediu de lucru optim pentru intervenții rapide. În același timp, aceste investiții înseamnă mai multă siguranță și șanse reale pentru pacienți, atunci când fiecare minut contează”, a precizat Corneliu Ștefan.
