Corlățean: ”România NU va participa la nicio misiune de trimitere de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina”!

Reprezentanții partidelor parlamentare au fost convocați la Cotroceni la discuții legate de reuniunea Consiliului European din 6 martie.
Consultările vor avea loc mâine, miercuri, 26 februarie, iar primul partid care intră la discuții este PSD care este programat la ora 9.00.
Președintele comisiei pentru politică externă din Senat, Titus Corlățean, a făcut câteva precizări importante pe marginea acestui subiect, pe pagina sa de facebook.
”PSD are trei propuneri privind poziționarea României în cadrul Consiliului European:
1. România nu acceptă creșterea cheltuielilor de apărare decât cu condiția ca fondurile suplimentare să fie investite exclusiv în dezvoltarea industriei de apărare a României, astfel încât să creștem economia națională, locurile de muncă și veniturile angajaților români.
2. România trebuie să insiste ca eventualele cheltuieli suplimentare de apărare să NU fie incluse în setul de reguli disciplină financiară care pot atrage sancțiuni asupra statelor membre, respectiv deficitul bugetar și datoria publică. Este absurd ca Uniunea Europeană să-și propună o strategie de creștere a alocărilor pentru apărare, dar apoi să sancționeze statele care se conformează acestei strategii.
3. România NU va participa la nicio misiune de trimitere de trupe europene de menținere a păcii în Ucraina. Misiunea principală a României în cadrul NATO este de a asigura apărarea Flancului Estic, ceea ce nu permite dislocarea de trupe românești în alte regiuni”, a arătat liderul social-democrat.