Crin Antonescu la Târgoviște: ”Este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori Nicuşor Dan”!

Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antontescu, a declarat astăzi, la Dâmboviţa, că este foarte clar că preşedinte al României va fi ori el ori Nicușor Dan.
Crin Antonescu a declarat că vrea să vorbească ”pe şleau despre situaţia campaniei electorale”.
”E o bătălie politică, de această dată mai mult ca oricând, cu o miză enormă. Sper că toată lumea ştie lucrul ăsta. Sper că toată lumea ştie că are o importanţă copleşitoare pentru România, pentru viaţa politică din România, pentru comunităţile dumneavoastră şi pentru fiecare dintre dumneavoastră ca om politic, cine este preşedintele României”, a arătat Antonescu.
”Astăzi, dacă privim cu realism, cu oarecare pricepere, nu cu cine ştie ce ştiinţă, este foarte clar că preşedinte al României voi fi ori eu, ori domnul Nicuşor Dan. Ăsta e un lucru clar. Vedem cum s-au aşezat trupele, vedem cum s-au aşezat dispozitivele, vedem clar cum, după ieşirea lui Călin Georgescu sau scoaterea lui Călin Georgescu din cursă, vedem clar care este bătălia”, a arătat el.
Mesaj pentru PNL
”Alegătorii Partidului Naţional Liberal trebuie să înţeleagă că acum este momentul în care ei aleg, sigur, pentru România, dar aleg şi pentru ei. Vor să fie, sau să redevină, sau să fie în întregime membrii şi votanţi ai unui Partid Naţional Liberal cu istorie, cu tradiţie, sau vor să fie anexa unei mişcări neomarxiste, susţinută de structuri oculte, de deep state şi de mecanismele poliţieneşti, care au adus la putere şi l-au menţinut pe Traian Băsescu şi care au adus la putere pe Klaus Iohannis, şi acum îi regăsim, aliniaţi, acolo”, a spus Antonescu.
”E simplu, dragi liberali, nu e niciun efort. Suntem neoliberali sau suntem marxişti, suntem conservatori sau suntem progresişti”. ”Eu sunt un om care vreau să fiu preşedinte pentru ţara asta, nu pentru alta, cu sprijinul cetăţenilor români, nu al altora. Sunt un conservator, sunt un tradiţionalist şi sunt un om care cred că nu avem nevoie decât de resursele noastre pentru a fi cineva pe lumea asta în Europa şi oriunde. Restul, mergeţi mai departe”, a mai completat candidatul coaliției.