DÂMBOVIȚA Vești importante pe zona de sănătate din județ! Președintele CJ despre proiectele prioritate din sistemul sanitar! VIDEO

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat că a semnat, astăzi, documentația necesară pentru întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru extinderea și modernizarea secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște.
Totodată, așa cum a promis, pentru dotarea acestei secții moderne, va fi achiziționat și un aparat angiograf, vital pentru tratarea și salvarea dâmbovițenilor care suferă de infarct miocardic acut.
Odată pus în funcțiune aparatul angiograf, pacienții nu vor mai fi transferați, cu ambulanța sau elicopterul, către spitale din București. În acest fel, intervențiile se vor face mult mai rapid, aici, la Târgoviște.
„Vreau neapărat ca cel mai târziu în toamnă să începem lucrările de extindere a secției de Cardiologie, iar sumele necesare acestei investiții sunt asigurate, în totalitate, de Consiliul Județean Dâmbovița”, spune șeful administrației județene.
Noul corp de clădire va avea aproape 450 mp și va fi compus din:
























„În momentul de față, un astfel de echipament nu există în nicio unitate sanitară din județul Dâmbovița, iar Secția Cardiologie a Spitalului Județean este singura secție de acest gen ce deservește cetățenii din județul Dâmbovița și nu numai”, a arătat Corneliu Ștefan.
Acesta a vorbit despre proiectele din zona de sănătate la interviul „Fără menajamente” by DB24NEWS.
.