DB24NEWS

Stiri de calitate!

”Diasporene, ai ales să votezi răzbunător și să anulezi absorbția de fonduri europene atât de necesare întregului sistem de sănătate!”

”Vă scriu și eu, un ambulanțier care nu ar vrea să-și vadă colegii, medici și asistenți, neputincioși în fata morții din cauza lipsei de resurse performante.
Diasporene, când bătrâna și iubita ta mamă va face un infarct miocardic sau când tânărul tău copil, proaspăt posesor de permis de conducere si de bmw cumpărat de tine din banii câstigați în occident, se va strivi de un stâlp sau de un cap de pod, vei dori ca ambulanța să ajungă instantaneu și să-i întoarcă din drumul spre Sf. Petru pe cei dragi ție.
Dar, ce să vezi ?
Ambulanța care trebuie să intervină nu este nici din Franța, nici din Italia si nici din Spania. Este o ambulanță veche din România cu peste 1000000 de km care se târăște efectiv spre locul solicitării.
Putea fi o mașină nouă și dotată cu mijloace de intervenție performante, dar tu ai ales să votezi răzbunător și să anulezi absorbția de fonduri europene atât de necesare întregului sistem de sănătate, fonduri care ar fi permis achiziția de ambulanțe moderne, salvatoare de vieți.
Să nu uiți ceva. Dacă România va părăsi direcția pro-europeană, din setea ta de răzbunare pe actualii decidenți politic nu vei rezolva nimic. Ciolacu, Ciucă, Grindeanu and company nu vor suferi deloc. Ei își vor permite mereu o ambulanță modernă sau un elicopter pentru ei sau pentru cei dragi lor. Cei ce vor suferi vor fi cei dragi ție.
Ca ceea ce am scris mai sus să rămână doar un scenariu sumbru trebuie ca tu să votezi cerebral.
Nu te uit nici pe tine votantule din țară. Și tu ești unul din cei 3000000 de votanți-răzbunători izolaționiști locali. La tine riscul este și mai mare. Tu nu doar că poti fi un aparținător lovit de nenorocire, dar tu poți fi chiar victima care să sufere din cauza lipsei de resursă performantă.
Indiferent că trăiești în România sau în occidentul performant, maximizează-ți șansele de a nu fi sunat și informat că cineva drag ție s-a stins.
Hai să ne gândim cu adevărat la binele nostru și al celor dragi nouă și în turul 2 să votăm în consecință.
Ura nu a dus niciodată la lucruri bune.
Doamne ajută!”
Acesta este mesajul pe care ambulanțierul dâmbovițean Bogdan Teodorescu l-a postat pe pagina sa de socializare, trăgând un puternic semnal de alarmă legat de conștientizarea importanței votului și de consecințele lui.