Expoziție de artă „Straturi de tăcere” la Muzeul de Istorie din Târgoviște

Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, vă invită vineri, 5 septembrie 2025, ora 12:00, la vernisajul expoziției de artă – obiect „Straturi de tăcere”, a arhitectei târgoviștene Emma Marinescu. Expoziția va fi deschisă vizitatorilor de toate vârstele până luni, 29 septembrie 2025, în sala Auditorium a Muzeului de Istorie.
Artista pasionată de design interior, originară din Târgoviște, este absolventă a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” și a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, Facultatea de Arhitectură.
Expoziția reunește lucrări tridimensionale, cu structuri complexe, preponderent monocrome, pe care artista le-a creat în decursul căutărilor artistice de ritmuri, forme și texturi. O particularitate a lucrărilor expuse este paleta cromatică. Aceasta nu este vastă, ci mai degrabă se focusează pe nonculori, cu accente aurii, care adaugă o notă subtilă de eleganță.
Totodată, metodele de lucru folosite sunt neconvenționale. Ele sunt rezultatul unor tehnici mixte, testate în timp, cu materiale atipice unui canvas. Lucrările invită publicul să reflecteze asupra ideii de „straturi” – timp, răbdare și profunzime. Vă așteptăm cu drag la Muzeul de Istorie din Târgoviște (Calea Domnească, nr. 189) pentru a parcurge un circuit plastic și arhitectural divers, în universul structurilor și formelor ambientale!