Fost șef al diplomației române: ”Sper că unii de pe la noi, reconvertiți mai recent, au înțeles cât de mult contează Parteneriatul strategic cu Statele Unite pentru noi”!

Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă din Senatul României, a participat la recepția organizată miercuri, de Ambasada SUA la București, cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite.

Multă lume, cunoscuți, prieteni, colegi, politici și nepolitici, diplomați, oameni de afaceri, de cultură, civili, militari, alții vizibili ori sub acoperire (tot necivili), americani, români, europeni, asiatici, africani, latino-americani etc. A fost frumos, notează Corlățean pe pagina de Facebook.
Demnitarul a trimis, în context, și un mesaj foarte clar decidenților de la București.
Sper că unii de pe la noi, reconvertiți mai recent, au înțeles cât de mult contează Parteneriatul strategic cu Statele Unite pentru noi. Trebuie lucrat serios, în actualele circumstanțe internaționale, ca și reciproca să rămână valabilă.Happy 4th of July!