DB24NEWS

Stiri de calitate!

O lampă de iluminat a luat foc, astăzi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița

A fost incendiu, astăzi, a Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. S-a manifestat la nivelul unei lămpi de iluminat și a fost lichidat rapid, fără a se înregistra victime sau pagube materiale, precizează ISU Dâmbovița.

”În jurul orei 10:00, pompierii au fost solicitați să intervină, în urma unui apel primit prin numărul unic de urgență 112, pentru stingerea unui incendiu semnalat la sediul Inspectoratului Școlar Dâmbovița. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Târgoviște cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița. Incendiul s-a manifestat la nivelul unei lămpi de iluminat și a fost lichidat rapid, fără a se înregistra victime sau pagube materiale”, se arată într-un comunicat de presă.