Pe cine mai ”păcălesc” sondajele!
Deputatul AUR de Dâmbovița, Valeriu Munteanu, invocă într-o postare pe pagina de facebook datele unui sondaj realizat de INSCOP Research, în care formațiunea din care face parte este cotată cu peste 40% din votul politic al românilor.
”Nu e un accident și nu e o emoție de moment. Este un vot de încredere pentru partidul care este alături de români atunci când alții au ales confortul puterii. AUR crește și se consolidează pentru că apără demnitatea națională, drepturile românilor de acasă și din afara granițelor și spune lucrurilor pe nume, fără teamă și fără compromisuri.
În timp ce AUR luptă pentru români, guvernanții de mucava se luptă doar pentru funcții, sinecuri și menținerea unui sistem care i-a sărăcit pe oameni și a umilit România. PSD și PNL rămân sub 20% pentru că românii văd diferența dintre vorbele goale și faptele concrete. România nu mai are nevoie de improvizații și de putere mimată, ci de curaj, adevăr și o conducere care să pună interesul național pe primul loc”, spune liderul AUR.
Doar că, ”împăunarea” acestuia nu ia în calcul câteva aspecte: orice sondaj este o fotografie de moment, reflectă o tendință, ca principal partid de opoziție este firesc să crești (guvernarea este cea care erodează), populismul nu înseamnă și un plan economic pentru viitor.
Mai mult decât atât, depinde la ce sondaj te raportezi, de cine e realizat, cine l-a comandat… Spre exemplu, cel realizat de CURS tot în luna ianuarie 2026 arată că, deși Alianța pentru Unirea Românilor s-ar clasa pe primul loc, dar cu 35% din intențiile de vot, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare.
- AUR – 35% (la fel ca în decembrie)
- PSD – 23% (22% în decembrie)
- PNL – 18% (19% în decembrie)
- USR – 10% (9% în decembrie)
- UDMR – 5% (la fel ca în decembrie)
- SOS – 5% (la fel ca în decembrie)
- POT – 2% (3% în decembrie)
- Altul – 2%
Concluziile le trageți dumneavoastră…
