Programul unic la nivel național care i-a lăsat indiferenți pe cinci primari din Dâmbovița!
Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL), unic în România, s-a bucurat de un real succes în rândul primăriilor din Dâmbovița. Cu câteva excepții: este vorba despre cinci primării (Braniștea, Cojasca, Mogoșani, Finta și Găești) care n-au depus niciun proiect de asociere cu CJD. Asta în condițiile în care sunt unități administrativ-teritoriale care au și câte 7 proiecte pe acest program.
”Știu situația din fiecare localitate, dar nu m-am dus să trag de niciun primar”, spune președintele CJD, Corneliu Ștefan. ”Au fost primari harnici care au depus și câte 7 proiecte și primării care n-au depus deloc”, a mai precizat acesta.
