DB24NEWS

Stiri de calitate!

Nereguli procedurale reclamate, în plen, de senatorul Titus Corlățean la numirea noului președinte al Agenției Naționale de Integritate!

Florin Ionel Moise este noul președinte al Agenţiei Naţionale de Integritate. Acesta a fost numit miercuri, în plenul Senatului, pentru un mandat de patru ani, în această funcție.

Înainte ca acesta să primească votul în plen, senatorul PSD de Dâmbovița, Titus Corlățean a reclamat o serie de nereguli procedurale privind numirea preşedintelui ANI și a cerut mai multe elemente  pe acest subiect. 

„Nu suntem în cunoștință de cauză pentru a lua o decizie informată. Nu e în regulă cum s-a pregătit această reuniune”, a punctat demnitarul social-democrat. „Suntem obligați să fim informați, să știm ce votăm, pentru că suntem organul care adoptă hotărârea constitutivă de drepturi”, a mai explicat Corlățean.

La solicitarea acestuia,  Moise s-a prezentat pe scurt, referindu-se la principalele obiective pe care le are în vedere, pe perioada mandatului său.

În favoarea lui Moise au votat 78 de senatori, înregistrându-se şi opt abţineri.  Noul preşedinte a rostit jurământul de credinţă în faţa membrilor Senatului. Grupul senatorilor PSD au votat pentru.

Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al ANI. Candidatul declarat admis a fost Moise Florin Ionel. Consiliul propune Senatului numirea candidatului în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani.