DECLARAŢIE POLITICĂ
Conceptul de unitate, de armonie, de colaborare, de dezvoltare a ţării ar trebui să ne privească pe toţi!
Stimaţi colegi,
Suntem în anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri. Sărbătorim 100 de ani de la strângerea în matca străbună a tuturor teritoriilor româneşti. La Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, naţiunea română a renăscut, şi-a deschis un drum nou în Europa şi în lume. Am devenit puternici!
Străbunii noştri au luptat secole de-a rândul, purtând în suflet acest ideal, pe care noi ar trebui să-l evocăm zi de zi, măcar anul acesta. Unirea ar trebui să fie icoană sfântă în inimile şi în casele noastre! Conceptul de unitate, de armonie, de colaborare, de dezvoltare a ţării ar trebui să ne privească pe toţi, indiferent de apartenenţa politică şi religioasă.
2018 este anul în care trebuie să arătăm lumii că românii ştiu ce vor, că avem un cuvânt de spus în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul comun al Europei!
Doamnelor şi domnilor,
Constat, din păcate, că societatea românească este dezbinată. Ura, răzbunărea şi ideile cu iz totalitar sunt vehiculate din ce în ce mai intens în aceste zile.
Mulţi dintre noi nu reuşesc să se debaraseze de metehnele trecutului, de ideile cu caracter antidemocratic. Vor cu orice preţ ca zăngănitul cătuşelor să devină în România un motto existential!
Noi, reprezentanţii Partidului Social Democrat, nu suntem de acord să achiesăm, în Anul Centenarului, anul care ar trebui să reflecte cel mai bine ideea de democraţie, de unitate, de prosperitate, la concepţia unora îndreptată spre perimarea libertăţilor de gândire, de exprimare, de abordare a problematicii sociale, culturale şi economice în spiritul european.
Prin modificările pe care le-am adus legilor justiţiei, vrem să punem capăt abuzului, vrem să redăm cetăţeanului cinstit, onest, încrederea că nu va mai fi persecutat, că nu va deveni o victimă a nu ştiu cărui sistem, că poate trăi liber în România!
Stimaţi colegi,
O ţară nu poate prospera, nu se poate dezvolta, nu se poate face remarcată în sens pozitiv în lumea civilizată fără democraţie, fără libertate, fără legi drepte, fără instituţii independente, servite de oameni corecţi.
Astăzi, 27 martie 2018, sărbătorim 100 de ani de la alipirea Basarabiei la România. Este pasul de început al Marii Unirii înfăptuite la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Este momentul care a declanşat exuberanţa, emoţia, dorinţa de unitate a românilor de pretutindeni.
A fost primul val care a spălat de noroiul nedreptăţii istoria ţării noastre, trecutul adevărat. Pentru a cinsti memoria celor care, acum 100 de ani, au lăsat la o parte conflictele interne, ura, deznădejdea şi apartenenţele de grup, de clasă, şi au devenit un tot, un crez, o dorinţă, noi, toţi, suntem datori, astăzi, să punem capăt convulsiilor societăţii.
Democraţia nu este un dar pe care ţi-l oferă cineva. Nu vine din neant! Democraţia este obţinută prin luptă, prin efort, prin dăruire şi loialitate faţă de ţară, faţă de cei care te onorează cu încredere şi tot aşa trebuie susţinută!
Noi, reprezentanţii PSD, luptăm pentru acest deziderat, luptăm pentru democraţie şi libertate, pentru prosperitatea poporului roman. Este cadoul pe care îl facem ţării în Anul Centenarului Marii Uniri!
Vă mulțumesc!
Deputat,
Holban Georgeta Carmen