COMUNICAT DE PRESĂ

Parlamentarii PSD corectează ordonanțele guvernului PNL. Asta, după ce liberalii au blocat la Curtea Constituțională proiectele de lege privind amânarea plății ratelor bancare și a utilităților, votate de ÎNTREG PARLAMENTUL, cu excepția PNL!

Ieri, în comisiile de specialitate, PSD a susținut și a votat cele mai rapide modalități de a veni în sprijinul economiei.

Astfel, PSD a votat pentru eliminarea dobânzii la dobândă pentru toate tipurile de credit, dar și pentru posibilitatea ca și restanțierii să beneficieze de amânarea ratelor. Această măsură trebuie implementată pentru că persoanele care nu au putut să-și achite ratele până acum sunt cele mai vulnerabile în această perioadă.

De asemenea, PSD solicită extinderea măsurilor de amânare a ratelor la creditele bancare și pentru firmele ale căror venituri s-au diminuat cu 15% din cauza crizei, diminuând procentul de 25% așa cum prevăzuse Guvernul PNL.

O altă măsură necesară în această perioadă prevede posibilitatea amânării ratelor, cu până la 18 luni,  pentru producătorii agricoli ale căror culturi au fost compromise anul acesta din cauza secetei.

Astăzi, cele două proiecte vor intra la votul final. Solicit PNL o minimă decență, de a nu-și contesta la Curtea Constituțională proiectele de lege care aprobă ordonanțele emise de propriul guvern. PSD consideră că nu servește nimănui blocarea politică a unor prevederi legale de maximă importanță și ajutor pentru români și pentru economia țării!

Pe de altă parte, atragem atenția PNL că mai importantă este gestionarea crizei de coronavirus decât stabilirea unei agende politice. În timp ce guvernul ține oamenii izolați în case, iar economia se prăbușește în lipsa unor măsuri concrete de sprijin, liberalii sunt preocupați doar de procentele pe care le au în preferințele electoratului și de scorul pe care-l vor obține la viitoarele alegeri în funcție de data la care vor decide să le organizeze.

Preşedintele PSD Dâmboviţa,

Deputat Corneliu Ştefan