Guvernul PNL al României a alocat județului Dâmbovița imensa sumă de 5,37 de lei pe cap de locuitor, bani care vor fi distribuiți către UAT-urile din județ, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Liderul PSD a acuzat aleșii PNL Dâmbovița că nu se implică în lupta anti-COVID și nu au făcut niciun demers la Guvernul României să ajute Consiliul Județean, unitățile administrativ teritoriale în această perioadă dificilă.
"CJD a primit 0 (zero) lei, iar la nivelul unităților administrativ teritoriale a fost repartizată suma de 26 miliarde lei vechi. Un calcul simplu înseamnă 5,37 de lei pe cap de locuitor. Avem administrații PNL care au cumpărat masca cu 14 lei. Guvernul a alocat imensa suma de 5 bani care vor fi distribuiți către UAT-urile din județ. Nu putem să mai trecem peste toate minciunile pe care le aruncă în spațiul public PNL Dâmbovița. Cei din PNL Dâmbovița au învățat să mintă, cum știu să cânte și la mandolină. Vreau să vă spun ce nu a făcut PNL Dâmbovița și ce a făcut PSD Dâmbovița, ca să avem un grad de comparație. În primul rând, reprezentanții PNL Dâmbovița din Consiliul Județean nu au participat la votul prin care aleșii județeni ai PSD Dâmbovița au constituit suma în fondul de rezervă pentru a ajuta UAT-urile din județul nostru în lupta cu Covid-19. Cei 13 reprezentanți au votat împotriva ordinii de zi și nu au participat la vot. Reprezentanții PNL nu au făcut demersuri la Guvernul României să ajute Consiliul Județean, unitățile administrativ teritoriale, dâmbovițenii în această perioadă. Mai grav este că nu se implică deloc în această luptă cu Covid-19. Aleșii PSD, împreună, ne-am implicat din prima clipă în această luptă. Cea mai mare sumă împărțită de CJD a fost repartizată către primăria Orașului Răcari, condusă de un primar PNL 45.000 de lei, apoi Corbii Mari 40.000 lei. Sume către toate centre medical social: Bucșani – 15.000 lei, Niculești – 15.000 lei, Uliești – 10.000 lei, Crânguri – 10.000 lei, Moreni – 25.000 de lei. De asemenea, 200.000 au fost alocați Spitalului Pucioasa și 100.000 lei la Moreni”, a declarat președintele PSD Dâmbovița, deputat Corneliu Ștefan.